Interviu Lia – Animatori pentru copii Resurse de Petreceri

Animatori pentru copii Resurse de petreceri

Jocul este lumea mea. În orice fac şi în orice lucrez caut să adaug şi un strop de joc : de culori, de cuvinte, de mişcări, de sunete, de idei. Această lume îmi permite să greşesc dar şi să corectez, îmi permite să îmi imaginez imposibilul dar şi să observ realitatea concretă, îmi permite deschiderea unor răni şi vindecarea lor precum folosirea terapiei prin joc într-un context ce oferă siguranţă, îmi permite cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celor din jur, îmi permite conectare şi deschidere către o lume armonioasă în care regulile nu sunt impuse ci propuse. O lume a veseliei şi a explorării. O lume în care curiozitatea şi abilităţile fiecăruia sunt valoroase şi apreciate. O lume a copilului meu interior, pe care îl ocrotesc şi îl accept ca fiind parte reală din mine, indiferent de ce vârstă aş avea.

Domeniul animaţiei socioeducative l-am descoperit având intenţia de a mă conecta cu copii, pentru a le oferi şi lor experienţa copilăriei mele, care a fost foarte bogată în jocuri şi prin intermediul căreia am avut multe de învăţat despre interacţiunile frumoase şi despre lumea înconjurătoare într-un mod distractiv şi plăcut. Iniţial aveam o frică, o timiditate, fiindcă consideram copii nişte fiinţe foarte înţelepte şi pure, dar şi vulnerabile şi fragile pe care nu le înţelegeam foarte bine deoarece la vremea aceea nu îmi înţelegeam nici copilul interior foarte bine. Însă am observat că am lipici, că sunt acceptată şi considerată de-a lor. Iar partea adultă din mine caută să nu intervină foarte mult cu reguli stricteţe ori rigiditate încercând să deţină controlul şi desigur repede mi-am dat seama că  atitudinea flexibilă, uşor fermă dar folosind tehnici jucăuşe este de efect şi crează un climat echilibrat. Am învăţat foarte multe despre disciplină, tehnici , despre diversitatea activităţilor şi a jocurilor la cursurile de animatori oferit de Ioana Găzdac. Oportunitate care m-a şi iniţiat în acest domeniu, m-a sprijinit în dezvoltarea mea şi în descoperirea încrederii de sine. Şi astfel împreună cu Resurse de petreceri am descoperit o platformă în acord cu valorile personale, prin care îmi pot manifesta intenţia de conectare şi de conservare a jocului non-formal în minţile şi sufletele copiilor şi care reprezintă desigur motivaţia mea de a continua să fiu animator..

Atunci când lucrez cu copii, fiindcă intru în lumea lor, fiind empatică, trăiesc cam aceleaşi emoţii ca şi ei. Câteodată sunt şi eu agitată ori neliniştită pentru că îi simt şi pe ei agitaţi însă caut mereu să fiu prezentă şi să îmi dezvolt inteligenta emoţională ca să îi pot influenţa şi eu al rândul meu. Deoarece, am observat că mulţi dintre copii întâlniţi sunt foarte receptivi la starea emoţională a celor din jur. Astfel creez o paletă de emoţii pozitive precum surpriză, bucuria, recunoştinţa, speranţă, interesul, afecţiunea.  Iar în mod natural şi necontrolat, uneori mă simt copleşita ori chiar dezorientată mai ales atunci când în jurul meu e haos iar acel haos pare de necontrolat, atunci când copii aleargă în toate direcţiile şi nu mai sunt interesaţi de tine ori de  jocurile tale, însă nu trece mult şi câţiva copii îşi fac apariţia lângă mine mă iau de mână sau mă îmbrăţişează, îmi zic că mă iubesc ori pur şi simplu stau lângă mine şi astfel îmi revine încredere şi fac tot ce pot ca să îmi manifest în continuare intenţia iniţială.

Animatori pentru copii Resurse de petreceri

Orice tânăr poate fi animator la petrecerile sau evenimentele copiilor atâta timp cât are deschidere spre copilul din interiorul lor. Care caută să se dezvolte într-un mediu plăcut în care se oferă sigurata. Poţi descoperi că ai diverse abilităţi de care nu ştiai şi poţi afla multe despre ce ai putea face cu toate aceste abilităţi în viitor, pentru o lume mai armonioasă şi echilibrată în care să trăim cu toţii. Tot ce ai nevoie este curiozitatea şi deschiderea. Şi desigur încrederea se formează pe parcurs dacă nu o ai la început.

După părerea mea, ingredientele unei petreceri reuşite sunt o combinaţie potrivită de elemente fantastico-plastico-uimitoare şi energizante iar în crearea cărora să participe atât animatorii şi copii cât şi părinţii lor şi invitaţii ; atitudinea animatorului este una veselă, prietenoasă, energică, fermă,inteligentă şi jucăuşă; povestea este una fantastică ori magică şi misterioasă care fie se crează pe loc fie este adaptată în funcţie de tematica petrecerii, în activităţi sunt incluse dansurile pe placul tuturor dar şi pictura pe fata ce oferă o formă vizibilă a personajelor alese de copii. Restul sunt plusuri absolut necesare fiindcă copii au multă energie şi au nevoie de dinamică,de diversitate.

Şi aşa că să ştiţi şi voi, personajele mele preferate în care îmi place să mă costumez este Clopoţica fiindcă are aripi frumoase şi trăieşte printre flori şi insecte al fel ca mine, Elful care este un ajutor nemaipomenit şi foarte practic a lui Moş Crăciun, Bufniţa din Eroii în pijamale fiindcă e pusă mereu pe treabă şi caută să rezolve diverse situaţii demne de intervenţia eroilor şi nu în ultimul rând Minnie care atrage şi împarte multă iubire şi îmbrăţişări.

Vă mulţumesc că aţi citit până aici cu interes  şi să ne întâlnim voioşi la mare distracţie !

Cu încântare,

Pioraş Emilia Maria.

 

Daca doriti sa -i lasati un mesaj Liei folositi formularul de mesaje.

Alegeti Animatori pentru copii Resurse de petreceri si aveti distractie garantata!

 

Comentarii

Lasa un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *